Zenbook 17 Fold este un gadget surprinzător. Ecranul OLED are o dimensiune de 17,3 inci și este prevăzut cu o balama la mijloc, unde se pliază, iar la acest display se poate atașa o tastatură.

Zenbook 17 Fold este primul laptop de acest fel, inovația reprezentând o premieră mondială. Astfel se explică și prețul foarte mare de vânzare: aproape 3.500 de dolari.

Pentru că este pliabil, ecranul se poate îndoi de la mijloc și rezultă în acest fel un display cu o diagonală de numai 12,5 inci.

Datorită acestei dimensiuni compacte, dispozitivul poate fi transportat foarte ușor într-o geantă obișnuită, fără să mai fie necesar un rucsac special.

Un alt avantaj al acestui laptop este și funcționalitatea ecranului, care poate fi împărțit în două zone diferite atunci când este complet deschis.

Practic, utilizatorul poate să lucreze simultan în mai multe aplicații, unele fiind deschise în partea de sus a ecranului și altele în partea de jos.

Potrivit Asus, Zenbook 17 Fold va putea fi folosit în mai multe moduri: ca tabletă (cu ecranul complet extins, o parte a display-ului funcționând ca tastatură virtuală), ca laptop (cu tastatura Bluetooth atașată) sau ca e-book (deoarece se poate deschide ca o carte).

Noul model de laptop a fost prezentat prima dată în luna ianuarie, la târgul de tehnologie CES din Las Vegas, dar lansarea oficială a avut loc abia acum, la Berlin. Gadgetul va ajunge în magazine spre finalul acestui an.
 

Share articol: