Apple se pregătește să prezinte în curând viitoarea sa cască MR (de realitate mixtă), iar dispozitivul a fost prezentat săptămâna trecută celor mai importanți 100 de directori Apple la Steve Jobs Theater din Cupertino, California, potrivit lui Mark Gurman de la Bloomberg. Noul raport sugerează că Apple are în vedere o lansare la WWDC 23 (în luna iunie a acestui an) pentru casca ce va debuta, se pare, sub numele de Apple Reality Pro sau Apple Reality One și va fi una dintre cele mai importante lansări ale companiei din ultima vreme.

Potrivit lui Gurman, stadiul de evoluție al căștii a fost prezentat directorilor Apple de mai multe ori de-a lungul anilor, dar cea mai recentă previzualizare a fost o ultimă etapă înainte de marea prezentare din luna iunie a acestui an. Produsul ar urma să fie vândut cu un preț piperat de 3.000 de dolari.

În plus, The New York Times a împărtășit, de asemenea, câteva detalii cheie despre incursiunea Apple în lumea realității mixte prin citarea unor directori ai companiei care au vrut să rămână anonimi, dar care au fost prezenți la avanpremiera de săptămâna trecută din Cupertino. Se spune că setul de căști va avea un design de tip ochelari de schi cu o ramă din fibră de carbon, iar bateria externă va fi fixată pe șold și ar dura câteva ore. Designul căștii nu se va potrivi deocamdată persoanelor care poartă ochelari, dar se pare că Apple intenționează să ofere lentile personalizate, în viitor.

Cel mai recent raport confirmă existența a două ecrane 4K în interior și a unui „Reality Dial" care permite utilizatorului să mărească sau să micșoreze imaginea video a împrejurimilor sale în timp real. Căștile se vor adresa mai multor grupuri de utilizatori, inclusiv artiștilor, având capacitatea sa de a urmări mișcările capului și ale mâinilor pentru a fi utilizate împreună cu aplicațiile de desen și design.

Videoconferințele reprezintă un alt aspect cheie al dispozitivului, cu o aplicație specială „Copresence" care le permite utilizatorilor să petreacă timp împreună în VR. Apple va aduce, de asemenea, conținut personalizat de la regizori de la Hollywood.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: