Pandemia a adus multe schimbări în viețile noastre, mai ales în felul în care lucrăm. Unul dintre efectele sale a fost dispariția unor job-uri, care s-a dovedit că pot fi înlocuite prin procese automate. 

Unii dintre patronii de business-uri s-au orientat către eficiența codurilor QR, amplasate sub produsele disponibile la vânzare, care puteau fi cumpărate printr-o simplă scanare. Ca la cumpărăturile online, doar că în viața reală. Acum, clienții vin în magazin doar pentru a-și ridica produsele sau pentru consultanță referitoare la piese personalizate.

Muncitorii din domeniul tehnologic și din centrele de distribuție se tem de ceva vreme că angajatorii lor i-ar putea înlocui cu roboți sau cu inteligența artificială. Se pare că pandemia a transpus această posibilitate și asupra angajaților din sectorul serviciilor, pentru că antreprenorii se orientează tot mai frecvent către instrumente automatizate pentru sarcini pe care, de multă vreme, le îndeplinesc oamenii. Aici, însă, codurile QR sunt cele care devin din ce în ce mai populare.

Multe restaurante au început să experimenteze cu această metodă, iar sistemele de management al comenzilor le permit oamenilor să aleagă ce își doresc direct de pe telefon, ca apoi mâncarea să fie adusă la masă fără a implica ospătari umani. Magazinele alimentare au investit mai mult în casele self checkout care înlocuiesc oamenii de la casă, iar din ce în ce mai multe companii experimentează cu tehnologia de vizualizare computerizată care le permite clienților să facă achiziții fără să stea deloc la coadă.

La nivel general, automatizarea are ca efect global creșterea numărului de slujbe de înaltă calificare din domeniu IT, dar și diminuarea cererii pentru muncitorii care nu au absolvit facultatea. Totuși, unii specialiști susțin că multe dintre soluții au, mai degrabă, rolul de a ușura sarcinile oamenilor și de a le îmbunătăți și diversifica activitățile la locul de muncă. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: