Piața muncii a cunoscut în ultimii ani schimbări majore, atât din punct de vedere al angajaților, cât și al angajatorilor. Acest lucru se datorează anilor precedenți petrecuți în pandemie, când, pentru a supraviețui restricțiilor, toată lumea a trebuit să se adapteze și să găsească soluții viabile și practice. Astfel, românii au descoperit în număr mare munca de acasă, iar acum renunță cu greu la ea.

Anii petrecuți în pandemie au fost cel puțin solicitanți, însă o parte dintre eforturile depuse au devenit, fără să ne dăm seama, un stil de viață. Toate domeniile de activitate au suferit modificări semnificative din punct de vedere al desfășurării activității și, din păcate, nu puține au fost companiile care au intrat în faliment.

Pentru a se adapta la condițiile impuse pentru oprirea răspândirii coronavirusului, companiile din întreaga lume au făcut modificări importante în structura lor și, mai ales, în stilul de muncă al angajaților. Aceștia au lucrat exclusiv de acasă în primele luni ale pandemiei, majoritatea având nevoie doar de un laptop, iar ulterior multe companii au apelat la un sistem de lucru hibrid. 

Dacă, la început, mulți angajați au fost nemulțumiți de muncă de acasă, iată că acum lucrurile s-au schimbat fundamental și mulți dintre ei nu și-ar mai dori să se întoarcă la munca de la biroul companiei. Iată care sunt principalele motive pentru care oamenii preferă să lucreze de acasă:

Lipsa timpului pierdut în trafic

Dacă locuiești într-un oraș mai mare, cu siguranță că petreci mai mult timp în trafic decât ar fi normal, din cauza numărului mare de mașini. Astfel, atunci când lucrezi din propria sufragerie, ai scutit cel puțin câteva zeci de minute pe zi, pe care le-ai fi petrecut în trafic. 

Posibilitatea de a lucra din orice colț al lumii

Odată cu munca de acasă, oamenii au descoperit avantajele acestuia, mai ales flexibilitatea câștigată. Faptul că angajatul își poate face treaba din orice oraș sau chiar din afara țării a devenit pentru mulți un argument pentru a-și dori în continuare acest sistem de lucru. 

Nu ai un dress code vestimentar 

În afară de cei care au multe ședințe online, unde trebuie să fie în ținută office atunci când au camera pornită, ceilalți pot avea o ținută comodă. Pentru ambele categorii este valabil faptul că pot sta desculți sau în papuci de casă, ceea ce este un mare plus.

Petreci mai mult timp cu cei dragi

Când lucrezi de acasă îți poți gestiona mai bine timpul. Astfel, dacă și cei dragi sunt acasă în același timp, poți profita de ocazie și să luați masa de prânz împreună. De asemenea, dacă deții un animal de companie, acesta te va ajuta cu preluarea stresului, ajutându-te să te relaxezi.

Economisești bani

Lipsa transportului zilnic și a comenzilor de mâncare de la prânz va aduce o economie considerabilă în bugetul angajatului. Nu de puține ori apăreau cheltuieli neprevăzute în zilele în care te opreai la magazin atunci când reveneai acasă, pentru lucruri ce nu erau tocmai necesare. Odată ce lucrezi de acasă, vei avea tendința de a ieși la cumpărături doar pentru lucrurile esențiale, însă crește riscul de a face mai multe cumpărături online. 

Deși există toate aceste beneficii, multe persoane resimt lipsa colectivului, interacțiunea colegială din pauzele de cafea și opririle din drumul spre casă la terasa preferată, mai ales pe perioada verii.

Sursa foto: Shutterstock 

Share articol: