Huawei crede că există o piață pentru telefoanele cu pliere spre exterior, iar Mate Xs 2, este cel mai recent model al companiei. 

Ecranul OLED se desfășoară pe o diagonală de 7,8 inci cu o rezoluție de 2480 x 2200 pixeli și o rată de reîmprospătare a ecranului de 120 Hz. Atunci când este pliat, telefonul ajunge la o dimensiune mai ușor de gestionat, de 6,5 inci, cu o rezoluție de 2480 x 1176 pixeli.

De asemenea, telefonul are o cameră selfie de 10 MP ascunsă în colțul din dreapta sus. Mate Xs 2 are 255 de grame, ceea ce reprezintă o îmbunătățire notabilă față de Mate Xs, care cântărea 300 de grame.

Noul smartphone va aduce un mecanism rafinat de pliere despre care se spune că îmbunătățește durabilitatea pe termen lung și, de asemenea, nu lasă nicio urmă vizibilă pe ecran.

La fel ca la Mate X și Mate Xs, Huawei a optat pentru un sistem triplu de camere foto pe Mate Xs 2. Există o cameră principală de 50 MP, o cameră ultrawide de 13 MP și un senzor telefoto de 8 MP cu zoom optic 3x și digital 30x și OIS. Smartphone-ul este alimentat de procesorul Snapdragon 888 4G cu 8/12GB de RAM și are până la 512GB de stocare încorporată. Mate Xs 2 se mândrește cu o baterie de 4.880 mAh cu încărcare rapidă de 66W și funcționează cu HarmonyOS 2.

Huawei Mate Xs 2 este disponibil în culorile alb, negru și mov. Pornește de la un preț de 1.512 dolari pentru configurația de 8/256GB și urcă până la 1.966 dolari pentru modelul de 12/512GB. Începerea vânzărilor în China este programată pentru 6 mai. Rămâne de văzut dacă acest telefon pliabil va fi vândut și în Europa.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: