Motorola pregătește un telefon mobil revoluționar care „va marca începerea erei fotografiei mobile de 200 de milioane de pixeli". 

În ultimele câteva luni au apărut multe zvonuri cu privire la un așa-numit super-flagship „Frontier" cu un procesor Snapdragon 8+ Gen 1 „sub capotă” și, ați ghicit, un senzor de imagine de 200 MP.

Cel mai probabil, acest nou dispozitiv se va alătura familiei Motorola Edge, mai degrabă decât să devină oficial sub eticheta Frontier, iar un teaser publicat recent pe Weibo face ca o lansare în luna iulie să fie aproape garantată, cel puțin în China.

Rămâne de văzut, deci, dacă acest nou telefon Motorola va fi într-adevăr primul smartphone cu o cameră principală de 200 MP pe spate, având în același timp și cel mai nou și mai bun procesor Qualcomm.

Există și alte detalii care i-ar putea entuziasma pe amatorii de gadgeturi cu privire la acest dispozitiv - cum ar fi designul extra-curbat cu un ecran OLED de 144Hz, un senzor frontal de 60 MP și o baterie de 4.500 mAh echipată capabilă de încărcare prin cablu la 125 W și încărcare wireless la 50 W.

Modulul foto din spate se pare că va fi completat de un senzor ultra wide de 50MP și de un teleobiectiv de 12MP pentru a crea, foarte probabil, unul dintre cele mai versatile și mai puternice sisteme de imagistică mobilă disponibile în 2022.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: