Xiaomi a anunțat debutul unui parteneriat strategic cu Leica, iar primul smartphone special pentru imagistică dezvoltat în comun de cele două companii va fi lansat în luna iulie a acestui an. Cel mai probabil, este vorba despre Xiaomi 12 Ultra, dar informația nu a fost confirmată oficial încă. 

Acesta nu este primul parteneriat al Leica în lumea telefoanelor mobile, iar cel mai cunoscut și, cu siguranță, cel mai de succes parteneriat de acest tip al companiei de camere foto de până acum a fost cel cu Huawei.

„Xiaomi și Leica împărtășesc aceleași idei în ceea ce privește imagistica mobilă și ambele sunt dornice să ducă fotografia pe smartphone la următorul nivel”, au transmis reprezentanții celor două companii. „Xiaomi se concentrează pe crearea unei experiențe de ultimă generație pentru utilizator și a sperat întotdeauna să exploreze la maximum capacitățile fotografiei pe smartphone.”

Ca de obicei în cazul unor astfel de anunțuri, doar timpul va arăta când de solid este parteneriatul și cât este de puternică integrarea tehnologiilor dezvoltate de cele două companii. 

____________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: