Fizicienii au reușit să afle cum se formează ciudatele forme hexagonale, ca un fagure de miere, care pot fi observate în deșerturile de sare.

Uriașele deșerturi de sare, cum este faimoasa Vale a Morții din California, i-au fascinat dintotdeauna pe turiști datorită aspectul lor inedit.

Ele sunt pline de formațiuni hexagonale, ca un fagure de miere, care le conferă un aspect ca de pe altă planetă și despre care nimeni nu știa cum se formează.

Lucas Goehring, profesor de fizică la Universitatea Nottingham Trent, susține că are o explicație pentru acest fenomen, scrie Live Science.

Potrivit cercetătorului, formele apar datorită apei care se află sub crusta de sare. Există straturi de apă mai sărată și de apă mai dulce care circulă prin subteran, datorită curenților, dând naștere acestui model specific.

Studiul demonstrează că mișcarea apei de sub deșerturile de sare este similară modului în care circulă apa într-un calorifer.

Spre deosebire de deșerturile obișnuite, din nisip, cele de sare au o cantitate mare de apă sub crusta sărată. Este foarte ușor de ajuns la această apă, chiar și săpând cu mâinile goale, dar din păcate nu este potabilă, pentru că este extrem de sărată.

Vara, apa foarte sărată se evaporă completă și lasă în urmă un strat de sare, care se dizolvă în apa mai dulce de dedesubt, care astfel devine mai sărată, iar ciclul se repetă.

În acest fel iau naștere și formele hexagonale: apa sărată de la suprafață este mai densă și ajunge sub stratul de apă mai dulce, iar sarea se acumulează pe marginile crustei.
 

Share articol: