Cometa C/2022 E3 (ZTF) ar putea fi suficient de strălucitoare pentru a fi observată cu ochiul liber când va trece pe lângă Soare și Pământ la sfârșitul lui ianuarie 2023.

Aceasta se va apropia cel mai mult de Soare, pe 12 ianuarie, iar apoi va trece pe lângă Pământ, aflându-se la cea mai mică distanță de planeta noastră între 1 și 2 februarie.

Dacă această cometă va continua să lumineze la fel ca în prezent, ar putea fi vizibilă cu ochiul liber pe cerul întunecat și, chiar dacă se estompează, ea ar trebui să poată fi zărită cu binoclul sau cu un telescop, timp de câteva zile în jurul apropierii sale.

Potrivit NASA, scrie Space.com, observatorii din emisfera nordică vor putea vedea cometa pe cerul de dimineață, pe măsură ce aceasta se va deplasa în direcția nord-vest, în luna ianuarie. C/2022 E3 (ZTF) va deveni vizibilă pentru observatorii din emisfera sudică la începutul lunii februarie 2023.

Cometa va putea fi zărită atunci când luna luminează slab pe cer, luna nouă din 21 ianuarie oferind o astfel de oportunitate, dacă vremea permite.

Potrivit NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL), cometa are o vechime de aproximativ 50.000 de ani. Acest lucru înseamnă că, înainte de a se apropia la aproximativ 160 de milioane de kilometri de Soare, pe 12 ianuarie, și la 42 de milioane de kilometri de Pământ, pe 2 februarie, ultima dată când s-a apropiat atât de mult a fost în timpul Paleoliticului superior. Așadar, ultimii oameni care ar fi putut observa C/2022 E3 (ZTF) au fost primii homo sapiens care au trăit în timpul erei glaciare sau ultimii Neanderthalieni care ar fi dispărut la aproximativ 10.000 de ani după ultima călătorie pe lânga Terra a lui C/2022 E3 (ZTF).

Cometa a fost identificată destul de recent de un instrument de observație astronomică de la Zwicky Transient Facility, la începutul lunii martie 2022.

Inițial părea a fi un asteroid, însă corpul ceresc a început să se lumineze. Imaginile actuale ale lui C/2022 E3 (ZTF) arată un halou înconjurător de gaz și praf, care strălucește cu o nuanță verzuie și o coadă lungă, dar slab luminată, care se extinde din corpul său principal. Rămâne de văzut cum se va schimba această perspectivă, pe măsură ce cometa se apropie de Pământ. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: