Poluarea cu microplastic a fost detectată pentru prima dată în sângele uman, oamenii de știință descoperind particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate.

Descoperirea arată că particulele pot „călători” prin corp și se pot depune pe organe, iar impactul asupra sănătății este încă necunoscut. Cercetătorii sunt însă îngrijorați, deoarece particulele de microplastic cauzează daune celulelor umane studiate în laborator, iar despre poluarea atmosferică se știe deja că pătrunde prin organism prin microparticule și cauzează milioane de decese premature pe an.

Cantități uriașe de deșeuri de plastic sunt aruncate în mediul înconjurător, iar microplasticele contaminează acum întreaga planetă, de pe vârful Muntelui Everest până în cele mai adânci oceane. Se știa deja că oamenii ingerează aceste particule minuscule prin alimente și prin apă, dar și prin inhalare, iar acestea au fost găsite inclusiv în mostrele de materii fecale ale bebelușilor și ale adulților.

Oamenii de știință au analizat probe de sânge de la 22 de donatori anonimi, toți adulți sănătoși, și au găsit particule de plastic în 17 dintre acestea. Jumătate dintre probe conțineau plastic PET, utilizat în mod obișnuit în sticlele folosite de producătorii de băuturi, în timp ce o treime conțineau polistiren, utilizat pentru ambalarea alimentelor și a altor produse. Un sfert dintre probele de sânge conțineau polietilenă, substanța din care sunt fabricate pungile de plastic.

„Studiul nostru este primul indiciu că avem particule de polimeri în sânge - este un rezultat revoluționar", a declarat profesorul Dick Vethaak de la Vrije Universiteit Amsterdam din Olanda, citat de publicația The Guardian. „Totuși, trebuie să extindem cercetarea și să mărim dimensiunea eșantioanelor, numărul de polimeri evaluați etc.".

„Este cu siguranță un motiv să fim îngrijorați", a declarat Vethaak pentru The Guardian. „Particulele sunt acolo și sunt transportate în tot corpul".

Noua cercetare a fost publicată în revista „Environment International” și a folosit metodele existente pentru a detecta și a analiza particule de până la 0,0007 mm. Unele dintre probele de sânge conțineau două sau trei tipuri de plastic. Echipa a folosit ace de seringă din oțel și tuburi de sticlă pentru a evita contaminarea.

Oamenii de știință au precizat că, în ceea ce privește cantitatea și tipul de plastic, acestea au variat considerabil între probele de sânge, explicând că diferențele ar putea reflecta o expunere pe termen scurt înainte de prelevarea probelor de sânge, cum ar fi băutul dintr-o ceașcă de cafea care are în componență plastic sau purtarea unei măști de față din materiale sintetice.

„Marea întrebare este ce se întâmplă în corpul nostru? Sunt aceste particule reținute în organism? Sunt ele transportate către anumite organe?", s-au mai întrebat specialiștii.

Un alt studiu recent a arătat că particulele de microplastic se pot „agăța” de membranele exterioare ale celulelor roșii din sânge și pot limita capacitatea acestora de a transporta oxigen. De asemenea, particulele au fost găsite în placentele femeilor însărcinate.

„Este nevoie urgentă de cercetări mai detaliate cu privire la modul în care micro și nanoplasticele afectează structurile și procesele din corpul uman, dar și referitoare la felul în care acestea pot transforma celulele și induce carcinogeneza, în special în lumina creșterii exponențiale a producției de plastic. Problema devine tot mai urgentă pe zi ce trece", au concluzionat cercetătorii. 

____________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: