Directorul agenției spațiale ruse Roscosmos avertizează că fără cooperare din partea Rusiei, Stația Spațială s-ar putea prăbuși pe Pământ.

Reacția vine ca urmare a unor sancțiuni internaționale dure impuse Rusiei, după atacarea Ucrainei.

Dmitri Rogozin, directorul Roscosmos, precizează că dacă se va pune capăt colaborării spațiale internaționale, atunci echipajul rus nu va mai asigura operațiunile necesare pentru întreținerea în stare de funcționare a ISS.

Astfel, Stația Spațială ar putea să iasă de pe orbită și să se prăbușească necontrolat pe Pământ, pe teritoriul SUA sau în Europa.

ISS a fost lansată în anul 1998 și s-a bazat mereu pe colaborarea între echipaje de diferite naționalități, în special între Rusia și Statele Unite.

Stația este împărțită în două secțiuni care nu pot funcționa separat: partea rusească și partea americană. În prezent, la bord se află patru astronauți americani, doi ruși și un european.

Propulsia necesară funcționării Stației Spațiale este furnizată de navete rusești, care trebuie verificate și ajustate periodic, astfel încât orbita să fie menținută și să poată fi evitat impactul cu deșeurile spațiale.

Conducerea NASA precizează că va continua să colaboreze cu Rusia pentru misiuni spațiale, în ciuda sancțiunilor internaționale impuse.

Prin urmare, indiferent cum va evolua conflictul terestru, pe orbită va fi necesară în continuare o bună cooperare internațională.

Agenția Spațială Europeană și-a declarat de asemenea dorința de a continua proiectele stabilite cu Rusia, mai ales că în luna septembrie este programată lansarea misiunii ExoMars.

Conform înțelegerii, Rusia va furniza racheta de propulsie pentru această misiune, dar și landerul care ar trebui să ajungă pe Marte în 2023.

 

Share articol: