Cercetătorii de la Universitatea din Texas anunță identificarea unui nou strat în compoziția planetei noastre, la 160 km sub scoarța terestră. Zonă este formată din roci topite și acoperă 44% din planetă.

Descoperirea este foarte interesantă, mai ales că îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are fiecare strat al planetei.

Astfel, regiunea formată din roci topite nu influențează mișcările plăcilor tectonice, deși concluziile anterioare ale studiilor sugerau acest lucru.

Junlin Hua, de la Universitatea din Texas, a identificat întâmplător noul strat subteran, în timp ce analiza mișcările care aveau loc în mantaua Pământului, sub Turcia.

Inițial, el a crezut că observa o anomalie, pentru că a descoperit un strat de roci parțial topite, care se deplasau pe sub crusta terestră.

Ulterior, a realizat că imagini similare erau furnizate de stații seismice și din alte zone ale planetei, prin urmare fenomenul era foarte extins.

Chiar dacă acest strat acoperă aproape jumătate din planetă, nu influențează deloc mișcările plăcilor tectonice, prin urmare nu declanșează cutremure.

Indita descoperire vine la doar o lună după ce alți oameni de știință au anunțat că miezul planetei noastre își încetinește rotația.
 

Share articol: