Tim Cook, CEO Apple, a anunțat noile modele de emoji și Memoji care vor fi lansate odată cu noul iOS 14, în toamna acestui an.

Prin lansarea noilor imagini, utilizatorii vor putea folosi emoji cu frizuri diferite, dar și unele care poartă mască de protecție - o metodă prin care Apple promovează eforturile de combatere a pandemiei COVID-19.

Măștile sunt disponibile în două culori diferite, pentru a fi mai ușor de asortat la ținută.

De asemenea, vor fi disponibile Memoji cu cască de ciclist, cu cască de înot, cască de pompier, tichie de absolvent sau batic.

Utilizatorii pot folosi diferite Memoji pentru a realiza versiuni animate ale lor, în cadrul aplicației Apple's Messages.

Conducerea Apple susține că, odată cu noul iOS 14, utilizatorii vor putea face peste un trilion de combinații posibile cu aceste Memoji.

Portretele sunt acum realizate mai realist, pentru a permite o mai bună exprimare a emoțiilor prin intermediul Memoji.

Tunsorile sunt la rândul lor mai variate, fiind disponibile inclusiv opțiuni inedite, precum tunsoarea castron sau cocul pentru bărbați.

Anul trecut, Apple a inclus pe lista sa de emoji imagini cu un cuplu de același sex și persoane de gen neutru. În acest an, compania va adăuga pe listă și steagul comunității transgender.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: