Smartphone-urile costa prea mult pentru ce stiu sa faca, spune Nicolai, care crede ca jocul Snake are in spate o intreaga filozofie de viata.

DJ-ul PRO FM Bogdan Nicolai nu se da in vant dupa iPhone 5S si nici nu-i plac smartphone-urile Android scumpe. L-am surprins in studio cu un Nokia 6310i pe masa, un gadget de muzeu pe care colegii lui din showbiz l-ar numi in cel mai bun caz "ruginitura".

Nicolai s-a luptat mult pana sa-l aiba si nu l-ar da pentru niciun smartphone din lume. Ii place ca Nokia 6310i se tine bine in mana, te auzi perfect cand vorbesti la el si are Snake, un joc care pentru DJ-ul PRO FM inglobeaza o adevarata filozofie de viata.


Reporter: 6310i chiar e telefonul tau de zi cu zi? De unde ai cumparat asa ceva?

Bogdan Nicolai: Da, chiar vorbesc zilnic la el. L-am gasit pe net. Am descoperit ca in Germania sunt multi fani ai modelului 6310i. Unii le si reconditioneaza. Al meu are circuitele din interior de atunci, de prin 2002, dar ecranul, bateria, lamelele de la baterie, carcasa si butoanele sunt noi.

Snake e intr-un fel esenta vietii: cu cat te faci mai mare, cu atat iti e mai greu.

Rep.: De ce l-ai ales?

B.N.: E extrem de usor de utilizat, poti scrie SMS-urile cu o singura mana si are si "Snake", un joc pe care il ador. Snake e intr-un fel esenta vietii: cu cat te faci mai mare, cu atat iti e mai greu. Si risti sa te lovesti chiar de tine insuti. Si totusi, iti doresti sa fii cat mai mare ca sa iti creasca scorul.

Rep.: Cum de nu ai un iPhone 5S sau un Android superperformant?

B.N.: Sunt prea scumpe pentru ce imi pot oferi. Prefer sa bag banii astia in scule de sunet, in boxe, CD-uri originale etc. Muzica e o pasiune destul de costisitoare pentru mine.


Rep.: Rade lumea de tine cand te vede cu el? Care-i reactia?

B.N.: Reactiile sunt foarte diferite. Unora li se pare foarte tare pentru ca isi amintesc de perioada acestor telefoane, altii ma cred hipster nebun.

Sunt lucruri pe care nu mi le-am permis cand eram mic, dar mi le-am luat acum, chiar daca acum nu mai au aceeasi valoare.

Rep.: Care a fost primul tau telefon mobil?

B.N.: Un Nokia 5110 si imi este mereu dor de el. Asta de acum are un meniu asemanator, desi 6310i era mai evoluat, mai sofisticat, avea si Bluetooth. Ii zicea "telefon de shmeker" pe atunci. Sunt lucruri pe care nu mi le-am permis cand eram mic, dar mi le-am luat acum, chiar daca acum nu mai au aceeasi valoare.

Rep.: Care e experienta ta cu smartphone-urile sau tabletele? De ce ai renuntat la ele?

B.N.: Am un telefon de genul asta cu Windows pe el. Este tot un Nokia, un Lumia 610. Dar il folosesc doar daca vreau sa verific urgent un mail sau sa dau un search pe Google. Poze prefer sa fac cu telefonul altora, sa mi le faca altii ca sa apar si eu in ele. Pe Facebook postez de pe laptop. Daca smartphone-urilor le gasesc totusi sensul, crede-ma ca tabletele chiar mi se par total inutile.


Rep.: Ce alte gadgeturi mai tii prin casa? Mai ai si alte vechituri?

B.N.: Singurul meu produs Apple este un iPod Classic de 160 GB de care sunt extrem de multumit. Nu ma pot desparti de el pe strada. Dintre electronice, prietena mea cea mai buna este o linie audio Sony completa, realizata din componente vechi (deck casette, minidisc, CD-player, boxe) si noi (amplificator, pick-up, subwoofer). Colectionez CD-uri si viniluri, iar uneori inca ascult muzica de pe casete. Acum doua saptamani am facut un mixtape cu rap din anii '90.

La masini nu sunt old school

Rep.: Ce fel de fata crezi ca ai putea sa agati cu telefonul asta?

B.N.: O hipsterita sau ceva pe targetul 50+.


Rep.: Ce masina conduci? Se pastreaza pasiunea ta pentru vechituri, spre exemplu mergi cu trabantul?

B.N.: Aici nu sunt old school. Am doua masini, una mica si una mai mare. Desi nu s-au stricat niciodata si nici nu le-am busit niciodata, mi-au facut multe probleme.


Bogdan Nicolai are si blog, unde scrie despre muzica, literatura si masini noi si vechi.

Share articol: