Expertul britanic in domeniul securitatii cibernetice a fost arestat la Las Vegas.

Sistemul national britanic de Sanatate (NHS) a fost una dintre organizatiile cele mai dur afectate în atacul cu acest ransomware, pe 12 mai. Marcus Hutchins, în vârsta de 23 de ani, a ajuns celebru dupa ce a oprit raspandirea malwareului.

”Suntem la curent cu aceasta stuatie”, a declarat un purtator de cuvânt al Centrului National britanic pentru Securitate Cibernetica (NCSC).

”Este vorba despre o problema de aplicare a legii si ar fi nepotrivit sa comentam”, a adaugat el.

Arestarea lui Hutchins a fost dezvaluita de site-ul Motherboard, care a precizat ca politia federala americana (FBI) este implicata în acest caz.

BBC scrie ca nu stie unde se afla Hutchins in arest preventiv. Din primele informatii, el este acuzat ca a creat si raspandit un virus troian, care fura datele de logare ale clientilor de la banci.

Virusul Kronos, realizat in perioada iulie 2014 - iulie 2015, ar fi fost vandut prin intermediul unor forumuri de pe Internet, pentru suma de 2.000 de dolari.

Cercetatorul britanic se dusese la Las Vegas pentru a participa la conferintele pe teme de securitate cibernetica Black Hat si Def Con, care au avut loc saptamana trecuta.

Sursa: News.ro/Daily Mail

Share articol: