Vezi comunicatul oficial

DefCamp este cea mai mare conferinta din Romania dedicata securitatii cibernetice, iar anul acesta a introdus doua competitii noi, care sa provoace specialistii in securitate sa depisteze vulnerabilitati in diverse platforme. Prima competitie este sustinuta de Bitdefender si se numeste IoT Village, pe cand cea de-a doua, App2Own Bug Bounty, se bucura de sustinerea Orange Romania.

Competitia IoT este foarte importanta in actualul context tehnologic, in care tot mai multe gadgeturi sunt conectate la Internet. Industria este inca la inceput, dar cand vine vorba de securitate cibernetica lucurile se complica si atacurile sunt din ce in ce mai frecvente, atacatorii gasind intotdeuna noi cai de exploatare a sistemelor informatice din domenii vaste de activitate. Practic, o intreaga reţea poate fi compromisa prin atacul unui simplu gadget din sistem.

La DefCamp 2015, Bitdefender pune la dispoziţia participanţilor dispozitive din universul IoT si ii provoaca pe concurenti sa le descopere vulnerabilitatile. Fiecare vulnerabilitate identificata si raportata va fi analizata de catre organizatori, iar cei care vor reusi sa gaseasca cele mai multe vulnerabilitaţi vor fi premiaţi. Ideea de baza din spatele concursului este imbunataţirea sistemelor de tip IoT din punct de vedere al securitaţii, dar si provocarea participanţilor de a se implica activ in activitaţile desfasurate in cursul evenimentului.

Pe langa deja cunoscutul D-CTF (DefCamp Capture the Flag), in acest an a fost inclus si Bug Bounty, in colaborare cu Orange Romania. Startul la inregistrari a fost dat pe 1 noiembrie si se va incheia pe 14 noiembrie. Pana in prezent, peste 100 de specialisti au incercat sa gaseasca brese de securitate folosind metode de ocolire a sistemelor de protectie obisnuite. Pe scena DefCamp vor fi premiati castigatorii concursului.

Prima editie DefCamp s-a desfasurat in 2011, la Bran, si a adunat 80 de participanti. in acest an, pe 19 si 20 noiembrie, DefCamp asteapta la Bucuresti peste 700 de participanti din aproximativ 30 de tari. Pe scena vor urca cateva zeci de speakeri consacrati la nivel mondial in industrie. Acestia vor aduce in atentia publicului subiecte din cele mai noi cercetari din securitate cibernetica. Programul conferintei este acum disponibil pe site.

DefCamp 2015 este organizata de Asociatia Centrul de Cercetare in Securitate Informatica din Romania (CCSIR) cu sprijinul Orange Romania, Bitdefender si Checkmarx si sustinut de Ixia, Safetech, Beyond Security, Dell SecureWorks, Dell SonicWALL si Cert Sign by UTI, competitia principala fiind DefCamp Capture the Flag (D-CTF). in etapa de calificare au participat aproape 1.200 de echipe din peste 80 de tari, iar in etapa finala, care se va desfasura in Bucuresti asteptam 16 echipe din ţari precum SUA, Germania, Vietnam, Polonia, Ucraina, Japonia, Rusia, Suedia sau China. Se vor acorda premii in valoare de 3.000 de euro, constand in bani, gadgeturi si hardware.

Share articol: