Warner Bros. Discovery (WBD) a anunțat recent planurile de a combina HBO Max și Discovery+ într-un singur serviciu de streaming care va debuta în vara anului 2023.

Acum, în cadrul celei mai recente teleconferințe privind câștigurile companiei, președintele și directorul executiv al WBD, David Zaslav, a declarat că serviciul va sosi în SUA mai devreme decât se aștepta, în primăvara anului 2023, informează engadget.

Împreună, cele două servicii de streaming au acum 94,9 milioane de abonați, marea majoritate a celor de la HBO și HBO Max, potrivit Fierce Wireless. Aceasta include 2,8 milioane de abonați noi, cei mai mulți dintre aceștia (2,3 milioane) provenind de pe piețele de peste ocean.

Alături de viitorul serviciu de streaming, WBD intenționează să lanseze propriul serviciu gratuit de streaming TV cu suport publicitar (FAST) în 2023. „Fiind compania cu cea mai mare ofertă de televiziune și filme din industrie, putem să ne distribuim conținutul în mai multe moduri", a declarat Zaslav. Compania a mai spus că investește în conținut la niveluri istorice, iar una dintre dovezi angajarea lui James Gunn și Peter Safran în calitate de copreședinți și directori executivi ai studiourilor DC.

Încă nu este clar ce formă va lua noul serviciu de streaming sau cum se va numi. Cu toate acestea, WBD a început recent să transfere conținutul Discovery+ către HBO Max.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: