HTC One (M8) este unul dintre cele mai importante smartphone-uri Android ale momentului, la concurenta directa cu Galaxy S5.

HTC One (M8) si-a facut aparitia joi seara in Romania si, la o prima vedere, pare sa se ridice la renumelui, dat fiind ca modelele precedente au obtinut in ultimii doi ani distinctia de "smartphone-ul anului".

HTC One (M8) va fi pe piata in Romania incepand de vineri, 11 aprilie, exact ziua in care il vom vedea pe rafturi si pe marele sau concurent: Samsung Galaxy S5. "N-are nicio legatura", spune Mihai Nodea, country manager pentru HTC in Romania si Moldova.

Noul smartphone HTC One (M8) va fi in ofertele celor 3 mari operatori de telefonie mobila de la noi, insa il veti putea gasi si in magazinele online de electronice, la un pret de 2700-3000 RON.

Telefonul se simte placut in mana, iar carcasa 90% din metal pare facuta cu grija. Smartphone-ul are un display de 5 inch cu afisaj full HD (1080p) si 440ppi. Lista de specificatii continua cu un cip Snapdragon 801 cu procesor quad-core la 2,3 GHz. Gadgetul este 4G si are Android 4.4 KitKat. El vine cu interfata Sense 6 de la HTC si Smart Sensor Hub, care anticipeaza actiunile utilizatorului. 

Cu noul HTC One (M8) poti face o poza si stabilesti ulterior care parte din ea vrei sa fie in focus, si care sa fie blurata

Noul HTC One (M8) este tare priceput pe partea de foto, reusind sa realizeze imagini deosebite chiar si in conditii de iluminare foarte slaba. Mai mult, camera principala este duala, blitzul este si el dual, pentru tonuri naturale, iar tehnologia UltraPixel completeaza specificatiile. Smartphone-ul filmeaza Full HD (1080p) la inalta calitate. 

La evenimentul de la Bucuresti au fost testate si difuzoarele telefonului. Unul dintre ele este situat in partea de sus a ecranului, iar celalalt in partea de jos. Tehnologia HTC BoomSound ofera un sunet puternic si de calitate in toate tonalitatile. Puterea sunetului a crescut cu 25% fata de modelul anterior, HTC One (M7).

Cei care isi vor lua noul HTC One (M8) vor vedea ca bateria tine cu 40% mai mult decat la modelul precedent. Bateria are o autonomie de 14 zile cand este incarcata complet, in modul de economisire. Daca mai aveti doar 20%, puteti folosi telefonul timp de 60 de ore, iar la 10% baterie, in modul de economisire, veti avea o autonomie de pana la 30 de ore.

Mai multe despre HTC One (M8), gasiti aici.

Comparatie intre HTC One (M8), Galaxy S5, Sony Xperia Z2 si iPhone 5S

Share articol: