Istoria omenirii s-a desfășurat în mare parte în medii naturale, cu savane întinse și văi împădurite care i-au găzduit pe strămoșii noștri timp de milioane de ani.

Prin comparație, orașele reprezintă un tip de habitat nou, unul care, în ciuda numeroaselor sale avantaje, ne pune adesea la încercare sănătatea mentală. Cercetările au asociat mediile urbane cu un risc crescut de anxietate, depresie și alte probleme de sănătate psihică, inclusiv schizofrenia.

Din fericire, cercetările indică și o soluție: petrecerea de timp în mijlocul naturii sălbatice, chiar și unul limitat, este asociată cu o serie de beneficii pentru sănătatea mentală și fizică, inclusiv scăderea tensiunii arteriale, reducerea anxietății și a depresiei, îmbunătățirea stării de spirit, o mai bună concentrare, un somn mai bun, o memorie mai stabilă și o vindecare mai rapidă.

Numeroase studii au susținut această corelație, dar mai avem încă multe de învățat. Oare simpla plimbare într-o pădure poate declanșa cu adevărat toate aceste schimbări benefice în creier? Și, dacă da, cum anume? Un loc bun pentru a căuta indicii este amigdala cerebrală, o structură mică din centrul creierului implicată în procesarea stresului, învățarea emoțională și răspunsul de luptă sau de fugă.

Cercetările indică faptul că amigdala este mai puțin activată în timpul stresului la rezidenții din mediul rural față de cei de la oraș, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că viața rurală provoacă acest efect. Poate că este invers, iar persoanele care au în mod natural această trăsătură sunt mai predispuse să trăiască la țară.

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană au dezvoltat un nou studiu, de data aceasta cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională.

Folosind 63 de voluntari adulți sănătoși, cercetătorii le-au cerut subiecților să completeze chestionare, să efectueze o sarcină prin care să-și pună la treabă memoria și să se supună unor scanări RMN în timp ce răspundeau la întrebări, unele dintre acestea fiind concepute pentru a induce stres social.

Apoi, subiecții au fost repartizați aleatoriu să facă o plimbare de o oră fie într-un cadru urban (un cartier comercial aglomerat din Berlin), fie într-unul natural (pădurea Grunewald din Berlin, cu o suprafață de 3.000 de hectare).

Cercetătorii le-au cerut să parcurgă un traseu specific în oricare dintre cele două locații, fără a se abate de la el sau a folosi telefoanele mobile pe parcurs. După plimbare, fiecare participant a efectuat o altă scanare RMN, cu o sarcină suplimentară de inducere a stresului, și a completat un alt chestionar.

Rezultatele au arătat o activitate redusă în zona amigdalei cerebrale după o plimbare în pădure, raportează cercetătorii, ceea ce susține ideea că natura poate declanșa efecte benefice în regiunile creierului care sunt implicate în gestionarea stresului. Și se pare că acest lucru se poate întâmpla în doar 60 de minute.

Participanții care au făcut o plimbare prin pădure au raportat, de asemenea, o mai bună restabilire a atenției și o mai mare plăcere a plimbării în sine decât cei care au făcut plimbări urbane, o constatare în concordanță cu rezultatele scanării RMN precum și cu cercetările anterioare.

Astfel, noul studiu oferă unele dintre cele mai clare dovezi de până acum că activitatea cerebrală legată de stres poate fi redusă printr-o plimbare printr-o pădure din apropiere, așa cum ar fi putut face strămoșii noștri.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: