Una dintre ultimele vietăți pe care biologii se așteptau să le găsească în marea caldă a Caraibelor era un rechin străvechi din Groenlanda, o creatură cunoscută pentru că trăiește departe, în zona înghețată a Arcticii.

Cu toate acestea, în timp ce capturau și marcau temporar rechini tigru în largul coastei Belize, oamenii de știință au prins un rechin de Groenlanda, o specie care trăiește de secole în adâncurile mării, la temperaturi foarte scăzute.

„Am văzut dintr-o dată o creatură care se mișca foarte încet, leneșă, sub suprafața apei", a declarat pentru Mashable Devanshi Kasana, biolog și doctorand în cadrul laboratorului de ecologie și conservare a prădătorilor de la Florida International University. Observația a fost publicată recent în revista științifică Marine Biology. La început, cercetătorii au crezut că ar putea fi vorba de un rechin ccu șase branhii, un prădător dominant și fascinant al adâncurilor marine. Dar au fotografiat animalul rar întâlnit și au confirmat că este vorba despre un rechin de Groenlanda. „Arăta ca ceva ce ar fi existat în vremurile preistorice", a adăugat Kasana.

Într-adevăr, rechinii din Groenlanda aparțin unei familii de rechini cu o vechime de aproximativ 100 de milioane de ani, existând încă de pe vremea când dinozaurii dominau planeta. Rechinii își petrec mare parte din viață în întuneric, la mii de metri sub apă, unde cresc încet, se mișcă încet și îmbătrânesc treptat. În adâncul mării, unde nutrienții sunt rari, deplasarea lentă pentru a conserva energia este o adaptare importantă. Rechinii din Groenlanda sunt în mod clar bine adaptați pentru aceste adâncimi: ei trăiesc mai mult de două secole și jumătate, poate chiar mult mai mult și sunt cele mai longevive vertebrate de pe Pământ.

Observarea unui rechin de Groenlanda în apropierea unui recif de corali din Belize a fost cu siguranță o surpriză neașteptată. Dar nu este de neimaginat.

Se știe că această specie relativ puțin cunoscută prosperă în adâncurile mărilor din Arctica și din jurul acestei zone. Ei ar putea locui, potențial, și în alte regiuni de adâncime ale oceanului, spun biologii, inclusiv în Caraibe. Atunci când au analizat rechinul neobișnuit, biologii au stabilit imediat că pare un exemplar foarte bătrân.

Mările adânci sunt renumite pentru faptul că sunt puțin explorate și nu sunt bine înțelese. Descoperirea acestui rechin arctic subliniază faptul că, doar pentru că nu am văzut un fenomen, nu înseamnă că acesta nu are loc. „Știm atât de puține lucruri despre adâncurile oceanice încât cam oricine poate găsi ceva nou", a declarat Alan Leonardi, directorul Biroului de explorare și cercetare oceanică al Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, în 2020, pentru Mashable.

O întrebare care planează asupra descoperirii este dacă acest rechin special de Groenlanda a călătorit în Caraibe din mările arctice sau dacă a trăit în apele tropicale (adânci) în cea mai mare parte a vieții sale. Nu se știe, dar există șanse mari ca mai mulți dintre ei să trăiască în apele întunecate, la adâncimi mari unde omenirea nu poate ajunge. „Mă îndoiesc că este singurul", a concluzionat coordonatorul studiului.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: