După ani de interes sporit al guvernului american pentru fenomenele aeriene neidentificate, NASA a lansat oficial o investigație de nouă luni pentru a descoperi misterele acestora.

Dacă acestea există, experții americani în domeniul spațial ar putea să le găsească în curând. Recent, NASA a lansat oficial un studiu independent privind OZN-urile. Studiul se va desfășura în următoarele nouă luni, o echipă de 16 experți de top - inclusiv astrofizicieni, directori din industria aerospațială și foști astronauți - urmând să cerceteze cât mai multe date despre observațiile de OZN raportate. Acest studiu este independent de investigațiile în curs de desfășurare ale

Departamentului american al Apărării cu privire la aceleași obiecte zburătoare misterioase și va „pune bazele unor studii viitoare privind natura acestora", atât la NASA și în alte agenții guvernamentale.

„Explorarea necunoscutului în spațiu și în atmosferă se află în centrul a ceea ce suntem noi la NASA", a declarat în comunicat Thomas Zurbuchen, administrator al Direcției Misiunilor Științifice de la sediul central al NASA din Washington,

D.C. „Înțelegerea datelor pe care le avem în jurul fenomenelor aeriene neidentificate este esențială pentru a ne ajuta să tragem concluzii științifice despre ceea ce se întâmplă pe cerul nostru."

Pe parcursul celor nouă luni de investigație, echipa de studiu va examina datele neclasificate colectate de civili, agenții guvernamentale și companii private legate de orice observații pe cer care nu pot fi identificate ca fiind aeronave sau fenomene naturale, potrivit NASA. Abordarea echipei va include identificarea datelor disponibile despre OZN-uri, găsirea unor modalități de a aduna mai multe astfel de date în viitor și dezvoltarea unor metode de studiere a acestora în moduri care să aprofundeze înțelegerea lor științifică de către NASA.

Echipa va face public un raport cu privire la concluziile sale la mijlocul anului 2023.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: