Toate formele de viață, așa cum le cunoaștem, folosesc exact aceeași moleculă purtătoare de energie ca un fel de „combustibil celular universal". Acum, chimia antică ar putea explica modul în care această moleculă ATP (adenozin trifosfat) a ajuns să fie atât de importantă, printr-un nou studiu.

ATP este o moleculă organică, încărcată prin fotosinteză sau prin respirație celulară (procesul prin care organismele descompun alimentele) și utilizată în fiecare celulă în parte.

În ambele variante de mai sus, o moleculă de fosfat este adăugată la ADP (adenozin difosfat) printr-o reacție numită fosforilare - rezultând ATP.

Reacțiile care eliberează același fosfat (într-un alt proces numit hidroliză) furnizează energia chimică pe care celulele noastre o folosesc pentru nenumărate procese, de la semnalizarea creierului până la mișcare și reproducere.
Modul în care ATP a urcat până la poziția dominantă în metabolism, în locul multor echivalente posibile, a fost de mult timp un mister în biologie și a constituit obiectul acestei cercetări.

„Rezultatele noastre sugerează că apariția ATP ca unitate energetică universală a celulei nu a fost rezultatul unui accident, ci a apărut în urma unor interacțiuni unice ale moleculelor de fosforilare”, explică biochimistul evoluționist Nick Lane de la University College London (UCL).

Faptul că ATP este utilizat de toate ființele vii sugerează că a existat încă de la începutul vieții și chiar înainte, în timpul condițiilor prebiotice care au precedat toată materia. Însă cercetătorii sunt nedumeriți de această teorie, în condițiile în care ATP are o structură atât de complicată, care implică șase reacții diferite de fosforilare și o cantitate mare de energie pentru a-l crea de la zero.

Mai mult, experimentele sugerează că este foarte probabil ca generarea ATP prebiotic să se fi desfășurat cel mai probabil în apă dulce, unde reacțiile fotochimice și erupțiile vulcanice, de exemplu, ar putea oferi amestecul potrivit de ingrediente.

Deși acest lucru nu exclude complet apariția sa în mare, sugerează că nașterea vieții ar fi putut necesita o legătură solidă cu pământul, notează ei.

„Rezultatele noastre sugerează că ATP s-a impus ca substanță energetică universală într-o lume prebiotică pe baza chimiei sale neobișnuite cu apă", scriu oamenii de știință.

Cum a reușit, însă, să se impună până în zilele noastre și să păstreze acest rol deosebit de important, rămâne încă de văzut. 

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: