Nuanța de un alb strălucitor reflectă până la 97,9% din lumina soarelui și ar putea reduce utilizarea aerului condiționat.

Această vopsea artificială are potențialul de a răci exteriorul avioanelor, mașinilor, trenurilor și chiar pe cel al navelor spațiale. Pe măsură ce planeta se încălzește din cauza schimbărilor climatice provocate de om, vopseaua ar putea fi o modalitate inovatoare și pasivă de a menține spațiile și, prin extensie, mediul înconjurător, la o temperatură redusă. În același timp, ar putea reduce necesitatea de a utiliza aparate de aer condiționat care consumă energie și emit căldură și care contribuie la încălzirea globală.

Vopseaua reprezintă o îmbunătățire față de o formulă anterioară, care era prea groasă pentru a putea fi aplicată doar pe structuri staționare. Acum, cercetătorii spun că au rafinat vopseaua cu o formulă ultra-subțire care este sigură pentru acoperirea vehiculelor. „Această greutate redusă deschide ușa pentru tot felul de aplicații", spune George Chiu, inginer mecanic la Universitatea Purdue.

În primăvara anului trecut, o echipă de la Purdue a dezvăluit prima vopsea de un alb strălucitor - un produs „atât de alb” încât a stabilit un record mondial Guinness. Cheia a fost aceea că vopseaua are proprietatea de a reflecta 98,1% din lumina soarelui și de a răci suprafețele cu până la 7 grade Celsius, în comparație cu temperatura din mediul înconjurător.

Vopselele disponibile în comerț în prezent pot reflecta doar 80-90% din lumina soarelui, ceea ce înseamnă că absorb mult mai multă lumină și căldură. Așadar, vopseaua „ultra-albă” răcește suprafețele și ar putea, deci, să fie o soluție mai mult decât binevenită. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: