Cinci papagali aflați într-un parc sălbatic din Marea Britanie au fost retrași din circuitul de vizitare după ce au început să dezvolte un „comportament ciudat”. 

Aceștia au fost plasați în zone diferite, după ce au început să rostească vorbe obscene la adresa vizitatorilor și a personalului de îngrijire.

„A fost extrem de neașteptat, toți cinci au început să înjure. Am fost puțin îngrijorați mai ales cu privire la copiii care asistau la asta”, a declarat directorul parcului, Steve Nichols, pentru CNN Travel, precizând că și lui îi erau atribuite de către animale tot felul de porecle.

Papagalii africani gri, pe numele lor Eri, Jade, Elsie, Tyson și Billy, au fost donați parcului de către proprietari diferiți în aceeași săptămână și au împărțit aceeași zonă, înainte să fie incluși în circuitul de vizitare.

„În foarte scurt timp, efectiv au început să se înjure unii pe alții – de la injurii simple la tot felul de alte jigniri”, a mai spus Nichols.

Grija pentru vizitatorii mai tineri i-a împins pe administratorii parcului să separe păsările și să le relocheze undeva mai departe de zonele publice. Acum, îngrijitorii speră că limbajul va deveni ceva mai decent și că aceștia se vor putea „întoarce în societate” curând.

Un papagal care înjură nu este, totuși, ceva neobișnuit pentru oamenii de la Zoo, deoarece aceștia spun că li se întâmplă chiar de câteva ori pe an.

Sursa foto: CNN Travel

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: